"Me, too"...un film care merita!

E posibil!...Oamenii astia pot duce o viata normala, una frumoasa!...ei tot pot iubi si pretui, de multe ori mai bine decat cei obisnuiti.  Avem de invatat multe de la ei!
Acest film merita atentia noastra! Acesti OAMENI merita atentia noastra!


P.S.Nu vreau sa  va spun mai multe despre film.... ramane sa-l vedeti cu ochii vostri;) Vizionare placuta!

“Natura. Omul. Cultura”...şi motanul Goşa

         De jumătate de ora ne tot rotim în jurul a patru intersecţii…cu Diana, colega mea de facultate avem de găsit o agentie de ştiri, din păcate fără noroc. Sau noi avem date greşite, sau agenţia şi-a schimbat adresa . Pe lângă muzeu trecem deja a doua oară, nu am vizitat niciodată Muzeul de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei. “Hai să intram” îi zic eu Dianei, mi-ar parea rău dacă rămân cu restanţă  la capitolul vizitare locuri culturale din Chişinau după patru ani de studiu aici.

          Uşile mari şi grele parcă au menirea de a separa  doua lumi diferite: una reală, cea din secolul XXI, cu toropeală, grabă si multă gălăgie de lumea muzeului, cea care te ia de mână cu grijă şi te duce, pas cu pas, printre toate perioadele vieţii neamului nostru .

          În mijlocul holului, ne întâmpină cu măreţie, asemeni unei gazde primitoare o creaţie de vreo trei metri lungime. Este  “Pomul vieţii”, simbol al vieții în contiună evoluție, în ascensiune spre cer. Avându-și rădăcinile înfipte în pământ și crengile înălțate spre cer, arborele este socotit ca un simbol al raporturilor ce se stabilesc între pământ și cer.  În acest sens, el are caracterul unui centru.

          În jurul pomului şi-au găsit locul diverse exponate de milioane de ani vechime. Privirea îmi este atrasă de o bucată de piatră care are pe ea întimpărit ceva, din start nu înţeleg ce semnifică. “Amprentă de peşte sarmaţian inferior” îşi stâlceşte limba colega mea.  A fost găsită prin Ocniţa si are 12-13 mln ani vechime. Această piatră parcă îmi face legatura direct cu acea perioadă: dinozauri, prontozauri, vegetatie exotică –  ma-nfioară aceste imagini, nu cred ca aş vrea să călătoresc atât de departe în timp. Simt cum dintr-un alt colţ al sălii ma priveşte rece şi ţintit o pereche de ochi, e o bufniţă. De vreo câteva zeci de ani e mumificată, dar privirea ei ma face să o vad vie acum, de parca în urmatoarea clipă o să-si ia zborul intr-un alt pom.

          Şi pentru că această sală de inţiere se numeşte „Natura. Omul. Cultura” un loc de cinste e dedicat şi culturii Republicii Moldova. Privirea mi se îndreaptă inevitabil spre nai, n-as fi putut să nu-l remarc…va rămâne o dragoste  eterna pentru mine. În urmatoarea clipă îmi răsuna în gând o melodie…e atât de dulce, e melodia acestui nai care cântă cu tandreţe despre neamul nostru, despre dragoste, despre frumos… în cântecul naiului se implică armonios şi vioara cu al ei glas duios. Fluierul, acordeonul, ţambalul vin şi ele sa îmbogatească melodia cu ritmurile sale. Lin, doina se transformă într-o horă vesela în care ne încigem împreună cu artişti emeriţi. Mihai Dolgan, Anastasia Lazariuc , Ion Aldea Teodorovici, Eugen Doga, Olga Ciolacu- toţi prezentaţi într-o expoziţie de fotografie dintr-un alt panou de expoziţie.

          Vizităm urmatoarele săli de expoziţii, una din care e ocupată în totalitate de păsări, mumificate şi ele, însă atât de aproape de realitate. Rege printre toate e vulturul pleşuv care şi-a desfăcut aripile puternice gata să-şi ia zborul. O lebadă graţioasă, un pelican nerăbdător să-şi găsească cât mai mulţi peşti, ornitorincul, dropia- toate fac parte din expoziţia “Memorialul naturii”

            Excursia noastră continuă. Coborâm nişte scări înguste în formă de spirală de parca intrarea e interzisă acolo, de aici excursia noastra capătă un iz tainic. E liniste aici…miroase a “vechi”.

          În sfârşit, ajungem la uriaşul mamut. O vertebră de-a lui mă măsoară din cap până-n picioare. Are cinci metri înălţime şi şase lungime. “Este erbivor “ citim noi în legendă “consumă peste 600kg de vegetaţie”- dar parcă nu-mi vine să cred, am impresia că acest gigant ar trebui sa consume tone de carne.                                    La intrebarea noastra către custode despre  cât cântăreşte scheletul de mamut, “cred că nu l-a cântărit nimeni” ne raspunde ea în rusă.

          Gazda urmatoarei săli de expoziţii, este una inedită pentru un muzeu. Ne întîlneşte, însă cu mult drag şi bunăvoie. “Noi îi zicem Goşa” ne spune custodele, vazându-ne pe noi interesate de motanul care deja toarce cu pofta sub mangaierile noastre. “Se vede că nu mananca rău” zice colega mea, “păi dacă toată lumea e îndragostită de el şi-i dă să mănânce cât poate”, “cred că are fotografii in toata Europa “ mai adauga ea.                                                        

          E foarte interesat Goşa de istorie, îi place cultura şi arta, ceea ce am putea spune mai puţin despre elevi, studenţi şi simpli oameni. În muzeu aproape că “bate vântul” . O văd pe Andreea, o fetiţă de vreo 6 ani împreună cu mama ei, se îndreapta spre ieşire deja. “ Ce ţi-a plăcut cel mai mult la muzeu?”                             - “Goşa” strigă tare Andreea…

          Mă îndrept şi eu spre casă, în stradă e aglomeraţie, zgomot, grabă- e secolul XXI,  în gând însa îmi răsuna naiul, fluierul, vioara… şi Goşa- motanul drăgăstos al muzeului.
 Muzeul National de Etnografie si Istorie Naturala

O dulceatza!!!!!!!!

Kaitlyn, a 4 years old singer!

O poveste de dragoste din inima Translivaniei

          M-ai întâmpinat nu chiar vesel…era  iarnă fără zăpadă, toata lumea plecată în vacanţă… în jur - pustiu şi sumbru. Mă uitam la clădirile din jur…dormeau, chiar şi străzile dormeau  amorţite  sub roţile taxiului în care eram. Era ora 7, era Crăciunul… aşa mi-ai zis “Bine ai venit!”

          Dar nu sunt supărată pe tine, aici l-am cunoscut pe el, aici am petrecut primele clipe împreună. Ne plimbam foarte mult pe străduţele tale înguste , aveam impresia că sunt în Roma sau Paris, oraşe pline de romantism şi tandreţe.

          Parcurg un drum lung spre tine, cele paisprezece ore de mers cu autocarul îmi lasă amprente în toate oasele, muşchii….însă se şterg foarte repede, odată ce cobor din autocar. Odată ce-ţi văd lumina şi zâmbetul. Zâmbeşti.  Întotdeauna zâmbeşti dulce şi molipsitor . Aici, deseori îmi aduc aminte de copilărie, de adolescenţă, de perioada în care îi convingeam pe toţi din jurul meu că viaţa e atât de frumoasă şi că merită a fi trăita aşa, încât în trecerea anilor sa ne permitem a exclama: “Am trăit cu’adevărat!”  De când “m-am făcut si eu mare” aceste ganduri ma vizitau tot mai rar şi mai rar. Aici – iarăşi visez. Îmi permit să visez raţional. Parca îmi şopteşti cu drag: “ va fi totul bine”.

          Oamenii tăi sunt simpli şi binevoitori. Sunt foarte valoroşi , valoarea însă nu o poarta pe ei, e ascunsă în suflet, în gând. Îi cunosc uşor, din privire, din salut – nu le e greu să se uite în direcţia mea când îi întreb,de exemplu, cum sa ajung la bibliotecă sau la magazin.  Nu le e greu să-mi zâmbească, chiar daca înţeleg că sunt doar oaspete aici. Au probleme, griji, sarcini de rezolvat – dar nu le au scrise pe faţă. Ei le rezolva de sine stătător sau împreuna cu familia.

          Oamenii tăi  ştiu a se odihni. Îi văd serile sau la sfârşit de săptămână plimbandu-se pe o alee dintr-un parc sau altul. Deseori îi vad pe biciclete facând kilometri întregi. Merg la picnicuri, la munte, la mare…

          Mă orientam greu de la început, nu se termină o stradă, începe alta, multe din ele sunt scurte, înguste…mi se păreau foarte întortochiate. Străzile tale pavate mă duc cu gândul departe în trecut. Aud tropăitul cailor de prin sec XIX, văd doamne îmbrăcate cu fuste lungi şi fastuoase, cu umbrele cochete, văd domni la patru ace, cu pălărie pe cap şi cu bastonul în mână: se plimbă pe străzile tale acum 100 de ani.

 Mi-ai făcut cunoştinţă cu arhitectura ta plină de grandoare şi frumuseţe, m-a impresionat foarte mult. Edificii  mareţe cu atâtea detalii, lucrate cu dibacie şi afecţiune, acum câteva sute de ani sau mai mult. Îngeri, zeiţe, fragmente din  mituri romane, grecceşti, boboci de trandafiri – toate împodobesc armonios faţadele muzeelor, teatrelor, caselor de cultură, dar şi a caselor de locuit din centrul istoric. Poţi să te aşezi pe bancă în faţa Muzeului de Arte, de exemplu, şi să ai senzaţia că citeşti o carte despre miturile Romei Antice.

          Cand te-am vazut de sus, de la Belvedere, am rămas îndrăgostită  de tine pentru totdeauna. Falnic şi grandios, în acelaşi timp atât de liniştit şi simplu – aşa te-am văzut de acolo, de pe vârful muntelui. Bătea inima Transilvaniei în tine. O simţeam şi eu. O simt de fiecare dată când sunt aici, ea bate în ritm cu a mea.

          Cluj- Napoca, Te iubesc!

Taxi vs Razvan si Dani

Cred ca ati vazut deja video....is tare "ruptzi" ashtia doi de la antena:))

Ultimul nostru 6 decembrie împreună

       Ei cum sa descrii o dimineaţă în care ai la prima ora o lucrare de la care nu trebuie sa lipseşti, iar deşteptătorul te trădează fără pic de milă...;) şi sună abia la fara 5 min 8 :)
       La lucrare totuşi am reuşit, ca prin minune! Despre test nu mai zic nimic...am avut parte de unul foarte interesant;) 
       Vroiam să remarc altceva: la sfârşitul orei mi-am dat seama că nu ne-am adunat atât de mulţi jurnalişti din J074 de prin anu' I cred:D deaceea nu am pierdut ocazia de a-i scoate pe toţi la o "şedinta foto" , cu atât mai mult că afară e un frumos nemaipomenit cu un miros proaspăt de iarnă. 
       Suntem în curtea universităţii, facem poze, glumim, râdem, ne bulgarim cu zapadă, careva cânta despre Moş Crăciun chiar :)...e 6 decembrie...e ultimul nostru 6 decembrie împreună...da, sigur ne mai vedem după absolvire, însă nu aici, nu în componenţa asta, nu în atmosfera asta...
      Am petrecut împreuna aproape 4 ani. Patru ani din viaţă! Acum conştientizez că nu am trăit acest timp la maxim...aşa ca să zic după : am fost studentă!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
     Din pacate întotdeauna eram ocupaţi...grăbiţi... cu mii de alte probleme în cap: "Salut! Ce faci? Ţi-ai făcut la Stepanov...la Bogatu...la Madan....? Gata, trebuie sa fug, ne vedem mâine! PA!".... de multe ori cam atât.(
    ...o să-mi fie foarte dor de voi, dragii mei! Şi vă zic sincer : peste ani, atunci când le voi povesti copiilor mei despre cum am fost studentă, nu vreau să audă doar de lucrări, examene, stresuri de tot felul în ajun de sesiune şi despre colegii mei extraordinari, fiecare în parte, cu care însă nu prea am reuşit să petrecem timpul împreună. 
  Mai avem jumatate de an... Vreau să petrec acest timp cu o eficacitate maximă! Voi ce ziceţi?

Va iubesc!!!

In sfârşit avem rezultatele finale!

100% de voturi procesate

La orele 22.00 au fost afişate rezultatele finale de către CEC. Acestea fiind următoarele:

PCRM – 39,29%

PLDM – 29,38%

PDM – 12,72%

PL – 9,96%

Conform calculelor  preliminare, PCRM are 42 mandate, PLDM – 32, PD – 15 iar PL – 12.

Somn uşor!

Dorin Chirtoacă: "  Este surprinzător pentru mine că PCRM are 40%. Nu știu ce a fost în capul alegătorilor!"...ei, ce a fost d-nule Chirtoaca, in capul lor?  La care paie, la care calcule reci si pragmatice. Cei cu paiele, da e mai frumos sa zicem "fân"...ca a venit iarna si oamenii oricum si-au gatit provizii pt animale....asa ca este o mulţime de fân în Moldova;)...pai zic....cei cu capul plin cu fân tot au asteptat para'malaiatza în campania electorala...sa vina "omu nostru' Vladimir Nicolaevici sa ne aduca niste macaroane,  cateva conserve sa ne mai dea sh vreo suta de lei'' (mda..cat de ieftin (se) vinde lumea dreptul legal in stat: de a Vota LIBER si CONSTIENT)

....Din pacate mai avem din astia cu paie....care-si plang trecutul de li se mucegaieste pe la urechi (ca dupa cum stiti, paiele nu prea iubesc umezeala) si cand  incep a mucegai paiele...nu mai sunt bune de nimic, apoi de unde sa-i mai ceri Elizavetei Petrovna sa gandeasca pentru VIITOR?!

Mai este o subcategorie ...tot din acei cu paie ...numai ca astia is cu paiele pe ochi mai mult...sh e intuneric, sh nu vad nimic, sh se vaicara, sh îndruga la prostii...ca nu le mai pot duce si îi i roaga şi pe alţii să-i ajute la carat...si, ma rog, e molipsitoare boala asta a întunericului....păcat, ar trebui să fie invers:(

Despre ceilalti cu calculele cred ca nu mai trebuie sa zic nimic... am analizat, am calculat, am decis ce si cui ii dau ca mai apoi sa iau mai mult....si iata na...afacerea pe loc.

Patruzeci de procente din populaţie ...mda, cam multişor după atâtea gafe facute de " favoriţii" lor..... da ce sa le faci, cu cât mai multe paie şi bani, cu atât mai puţina DREPTATE şi DEMNITATE! 

Somn uşor in continuare, scumpilor!

Vrem inca 4 mandate!!!

Un număr record de cetățeni ai Republicii Moldova au votat peste hotare la alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010. Secretarul Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, a declarat pentru UNIMEDIA că numărul alegătorilor din străinătate a ajuns la 64 450, ceea ce cântărește 4 mandate.


Ciocan a menționat că nu se cunosc încă preferințele electorale ale alegătorilor de peste hotare, însă aceste informații ar putea fi cunoscute pe parcursul zilei de astăzi, 29 noiembrie.
 La moment, din cele 93,5% din voturi procesate PCRM deține 40,98%, PLDM - 28,39%, PDM - 13,03%, PL - 9,02%, iar  AMN - 2,1% și nu trece pragul electoral.


Hai Moldoveni!!!!... stiu ca ati votat viitorul, stiu ca vreti acasa!!!!
Asteptam manadatele de la voi!!!

 Şoferul şi nevasta-sa

Ne urcasem cu toţii în autobuz
Care nu era confortabil, dar era independent,
N-avea fiecare locul său,
Dar ne gândeam că o să aibă,
Era primăvară,
Venea vara,
Se dezgheţau drumurile,
Puteai să mergi cu gulerul cămăşii descheiat,
Se dezgheţau drumurile,
Noi cântam cântece de-ale noastre, vechi,
Pe care nu le mai cântasem de multă vreme

Şi unii din cauza vitezei,
Care-i îmbăta,
Alţii cu o tandră ironie,
Am început să zicem, să cântăm
Că autobuzul nostru
E cel care dezgheaţă
Drumul pe care mergem.

Pe direcţia aceea spre munte,
Spre marele munte,
Nu mai mersese niciodată un autobuz,
Numai turişti particulari,
Numai nebuni ocazionali.

Aşa că nu ne interesa destinaţia,
Ne ajungea bucuria
Că mergem cu toţii spre marele munte.
Şoferul era tânăr,
Conducea pentru prima oară
Un asemenea autobuz.
Fusese ajutor de şofer,
Lucrase mult şi cinstit,
După cum mergea, după cum frâna,
Era fără îndoială cel mai bun şofer
Dintre toţi şoferii noştri,
Ăsta conduce exceptional, strigăm noi,
Ăsta-i omul care ne trebuie
Şi el dădea din mână cu modestie
Rugându-ne să nu-l mai lăudăm,

Că-l încurcăm la condus.
În fond e autobuzul dumneavoastră,
Eu sunt al dumneavoastră,
M-aţi ales să conduc autobuzul,
Asta-i treaba mea.

Noi am aplaudat, chiar şi aceasta lepădare, a lui,
De laudele noastre.

Şi autobuzul mergea mai departe
Şi-n diverse localităţi, în care ne opream,
Mulţi urcau
Şi nimeni nu mai voia să coboare.
Era un autobuz unic
Nu mai exista aşa ceva în imprejurimi.
Rămăseseră-n urmă troleibuzele agăţate
De reţeaua electrică
Şi lipsite de orice independenţă,
Tramvaiele înghesuite între sine
Şi aceeaşi reţea.

Autobuzul nostru se încărcase înspăimântător,
Fiecare urca în autobuz cu ce avea mai bun,
Şoferul conducea exceptional,
Nimeni nu conduce mai bine ca el,
Strigam noi
Şi el dădea moale din mână,
Şi noi strigam iarăşi,
Lasă frate, lasă modestia la o parte,
Dă-o dracului de modestie
Noi, care n-am avut niciodată posibilitatea
Unui asemenea drum,
Ştim valoarea lui adevărată,
Eşti al nostru,
Eşti dintre ai noştri,
Rămâi între noi,
Bravo,
Ura,

Şi el nu mai putea să ne oprească,
Trebuia să fie atent la drum,
Iar noi eram prea mulţi
Şi începusem să-l încomodăm,
Stăteam claie peste grămadă în autobuz,
Dar uneori îi blocam o mână sau un picior,
Până când câţiva meseriaşi
L-au rugat să oprească pentru câteva minute
Ca să-i faca o cuşca de protecţie,
Să nu-l mai încomodăm la condus,

Dar să-şi ia şi nevasta lângă el,
Au zis alţii,
Că drumul e lung şi se plictiseşte omul.
Şi uite-l acum în cuşca lui de protecţie,
În cabina lui blindată!

Ce hotărât conduce,
A dat drumul şi la muzică,
Se aude în toată maşina o muzică eroică,
Pe care o întrerupem noi din când în când
Cu cântece despre el şi de drumul nostru,
Şi hai, mă, să fim atenţi şi cu nevastă-sa,
Ca şi el e om.

În autobuz vara e cald
Iarna e frig,
Drumul continua,
Am început să obosim,
Nene şoferule, opreşte,
Să ne odihnim şi noi.
Să te odihneşti şi dumneata,
Că n-o fi foc,
Dar el nu mai aude,
El conduce,
Şi-ntr-adevăr, conduce exceptional,
E cel mai bun, strigam toţi,
Dar ne e foame,
Pentru că n-am mai oprit demult,
Şi-avem nevoie şi noi
De pâine, de apă, de un răgaz,
Probabil c-am început să-l şi enervăm
Cu mofturile noastre
Setea, foamea, somnul,
Geamurile autobuzului nu mai există demult,
Pe ele au sărit cei ce n-au mai putut suporta,
Uşile au ruginit şi nu se mai deschid,
Şi şoferul conduce autobuzul
Din ce în ce mai nervos,
A început să facă şi accidente,
Stau şi el şi nevastă-sa cu mâinile pe volan,
Marile piscuri îi cheamă,
Mai e puţin combustibil,
Am intrat pe un fel de linie ferată,
Vecină cu drumul,
După ce ni s-au spart cauciucurile
Şi după ce şoferul a dărâmat
Cu lovituri de autobuz
Case şi biserici,
Sate şi oraşe,
Începem să coborâm,
Şi bineînţeles că viteza creşte,
Aşa e la orice coborâre,
Viteza creşte,
Nu mai e nimeni în autobuz,
Unii au murit,
Alţii au fugit,
Alii ne-am uscat de foame şi de sete,
Alţii am îngheţat de frig,
Muntele e tot mai departe,
Dar autobuzul coboară
Halucinând pe linia moartă
De cale ferată,
Şi numai ei doi,
Şoferul şi nevastă-sa,
În cabina blindată,
Se uită doar înainte,
Nu mai ştiu pe cine conduc şi unde se duc,
Şi de ce tac toţi pasagerii
Şi de ce se merge cu viteza prăbuşirii,
Când excursia începuse atât de frumos
Către marele munte.

Adrian Păunescu

In sfarsit.... am shi eu blog;))) !

De la o vreme incoace ma tot gandeam sa-mi fac un blog...
   DE CE?.... pt a inshira ganduri (ceea ce fac si acum;)...a impartasi emotii....a-mi spune PDV....shi a ma face AUZITA...de atatea ori avem nevoie de asta...
   Si iata, intr-un sfarsit...de buna voie si nesilita de nimeni....la o simpla 'cerere' a d'lui profesor ( Va multumesc!:) am 'binevoit' si eu a-mi crea blogul.:)
   Dar...bloguri au multi, bloguri sunt putine... oare eu din care categorie o sa fac parte?!...don't know... acum vreau sa scriu, imi place sa scriu...imi place sa scriu ceea ce-mi place, nu ceea ce mi se cere....poate din cauza asta si blogul meu va avea o viata mai lunga...decat credeam eu la inceputul acestor randuri;)
   So, sa vedem...shi sa pashim cu dreptul!

And...   BINE ATI  BINE'VENIT pe 

blogul meu!!! ;)