"Me, too"...un film care merita!

E posibil!...Oamenii astia pot duce o viata normala, una frumoasa!...ei tot pot iubi si pretui, de multe ori mai bine decat cei obisnuiti.  Avem de invatat multe de la ei!
Acest film merita atentia noastra! Acesti OAMENI merita atentia noastra!


P.S.Nu vreau sa  va spun mai multe despre film.... ramane sa-l vedeti cu ochii vostri;) Vizionare placuta!

“Natura. Omul. Cultura”...şi motanul Goşa

         De jumătate de ora ne tot rotim în jurul a patru intersecţii…cu Diana, colega mea de facultate avem de găsit o agentie de ştiri, din păcate fără noroc. Sau noi avem date greşite, sau agenţia şi-a schimbat adresa . Pe lângă muzeu trecem deja a doua oară, nu am vizitat niciodată Muzeul de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei. “Hai să intram” îi zic eu Dianei, mi-ar parea rău dacă rămân cu restanţă  la capitolul vizitare locuri culturale din Chişinau după patru ani de studiu aici.

          Uşile mari şi grele parcă au menirea de a separa  doua lumi diferite: una reală, cea din secolul XXI, cu toropeală, grabă si multă gălăgie de lumea muzeului, cea care te ia de mână cu grijă şi te duce, pas cu pas, printre toate perioadele vieţii neamului nostru .

          În mijlocul holului, ne întâmpină cu măreţie, asemeni unei gazde primitoare o creaţie de vreo trei metri lungime. Este  “Pomul vieţii”, simbol al vieții în contiună evoluție, în ascensiune spre cer. Avându-și rădăcinile înfipte în pământ și crengile înălțate spre cer, arborele este socotit ca un simbol al raporturilor ce se stabilesc între pământ și cer.  În acest sens, el are caracterul unui centru.

          În jurul pomului şi-au găsit locul diverse exponate de milioane de ani vechime. Privirea îmi este atrasă de o bucată de piatră care are pe ea întimpărit ceva, din start nu înţeleg ce semnifică. “Amprentă de peşte sarmaţian inferior” îşi stâlceşte limba colega mea.  A fost găsită prin Ocniţa si are 12-13 mln ani vechime. Această piatră parcă îmi face legatura direct cu acea perioadă: dinozauri, prontozauri, vegetatie exotică –  ma-nfioară aceste imagini, nu cred ca aş vrea să călătoresc atât de departe în timp. Simt cum dintr-un alt colţ al sălii ma priveşte rece şi ţintit o pereche de ochi, e o bufniţă. De vreo câteva zeci de ani e mumificată, dar privirea ei ma face să o vad vie acum, de parca în urmatoarea clipă o să-si ia zborul intr-un alt pom.

          Şi pentru că această sală de inţiere se numeşte „Natura. Omul. Cultura” un loc de cinste e dedicat şi culturii Republicii Moldova. Privirea mi se îndreaptă inevitabil spre nai, n-as fi putut să nu-l remarc…va rămâne o dragoste  eterna pentru mine. În urmatoarea clipă îmi răsuna în gând o melodie…e atât de dulce, e melodia acestui nai care cântă cu tandreţe despre neamul nostru, despre dragoste, despre frumos… în cântecul naiului se implică armonios şi vioara cu al ei glas duios. Fluierul, acordeonul, ţambalul vin şi ele sa îmbogatească melodia cu ritmurile sale. Lin, doina se transformă într-o horă vesela în care ne încigem împreună cu artişti emeriţi. Mihai Dolgan, Anastasia Lazariuc , Ion Aldea Teodorovici, Eugen Doga, Olga Ciolacu- toţi prezentaţi într-o expoziţie de fotografie dintr-un alt panou de expoziţie.

          Vizităm urmatoarele săli de expoziţii, una din care e ocupată în totalitate de păsări, mumificate şi ele, însă atât de aproape de realitate. Rege printre toate e vulturul pleşuv care şi-a desfăcut aripile puternice gata să-şi ia zborul. O lebadă graţioasă, un pelican nerăbdător să-şi găsească cât mai mulţi peşti, ornitorincul, dropia- toate fac parte din expoziţia “Memorialul naturii”

            Excursia noastră continuă. Coborâm nişte scări înguste în formă de spirală de parca intrarea e interzisă acolo, de aici excursia noastra capătă un iz tainic. E liniste aici…miroase a “vechi”.

          În sfârşit, ajungem la uriaşul mamut. O vertebră de-a lui mă măsoară din cap până-n picioare. Are cinci metri înălţime şi şase lungime. “Este erbivor “ citim noi în legendă “consumă peste 600kg de vegetaţie”- dar parcă nu-mi vine să cred, am impresia că acest gigant ar trebui sa consume tone de carne.                                    La intrebarea noastra către custode despre  cât cântăreşte scheletul de mamut, “cred că nu l-a cântărit nimeni” ne raspunde ea în rusă.

          Gazda urmatoarei săli de expoziţii, este una inedită pentru un muzeu. Ne întîlneşte, însă cu mult drag şi bunăvoie. “Noi îi zicem Goşa” ne spune custodele, vazându-ne pe noi interesate de motanul care deja toarce cu pofta sub mangaierile noastre. “Se vede că nu mananca rău” zice colega mea, “păi dacă toată lumea e îndragostită de el şi-i dă să mănânce cât poate”, “cred că are fotografii in toata Europa “ mai adauga ea.                                                        

          E foarte interesat Goşa de istorie, îi place cultura şi arta, ceea ce am putea spune mai puţin despre elevi, studenţi şi simpli oameni. În muzeu aproape că “bate vântul” . O văd pe Andreea, o fetiţă de vreo 6 ani împreună cu mama ei, se îndreapta spre ieşire deja. “ Ce ţi-a plăcut cel mai mult la muzeu?”                             - “Goşa” strigă tare Andreea…

          Mă îndrept şi eu spre casă, în stradă e aglomeraţie, zgomot, grabă- e secolul XXI,  în gând însa îmi răsuna naiul, fluierul, vioara… şi Goşa- motanul drăgăstos al muzeului.
 Muzeul National de Etnografie si Istorie Naturala

O dulceatza!!!!!!!!

Kaitlyn, a 4 years old singer!

O poveste de dragoste din inima Translivaniei

          M-ai întâmpinat nu chiar vesel…era  iarnă fără zăpadă, toata lumea plecată în vacanţă… în jur - pustiu şi sumbru. Mă uitam la clădirile din jur…dormeau, chiar şi străzile dormeau  amorţite  sub roţile taxiului în care eram. Era ora 7, era Crăciunul… aşa mi-ai zis “Bine ai venit!”

          Dar nu sunt supărată pe tine, aici l-am cunoscut pe el, aici am petrecut primele clipe împreună. Ne plimbam foarte mult pe străduţele tale înguste , aveam impresia că sunt în Roma sau Paris, oraşe pline de romantism şi tandreţe.

          Parcurg un drum lung spre tine, cele paisprezece ore de mers cu autocarul îmi lasă amprente în toate oasele, muşchii….însă se şterg foarte repede, odată ce cobor din autocar. Odată ce-ţi văd lumina şi zâmbetul. Zâmbeşti.  Întotdeauna zâmbeşti dulce şi molipsitor . Aici, deseori îmi aduc aminte de copilărie, de adolescenţă, de perioada în care îi convingeam pe toţi din jurul meu că viaţa e atât de frumoasă şi că merită a fi trăita aşa, încât în trecerea anilor sa ne permitem a exclama: “Am trăit cu’adevărat!”  De când “m-am făcut si eu mare” aceste ganduri ma vizitau tot mai rar şi mai rar. Aici – iarăşi visez. Îmi permit să visez raţional. Parca îmi şopteşti cu drag: “ va fi totul bine”.

          Oamenii tăi sunt simpli şi binevoitori. Sunt foarte valoroşi , valoarea însă nu o poarta pe ei, e ascunsă în suflet, în gând. Îi cunosc uşor, din privire, din salut – nu le e greu să se uite în direcţia mea când îi întreb,de exemplu, cum sa ajung la bibliotecă sau la magazin.  Nu le e greu să-mi zâmbească, chiar daca înţeleg că sunt doar oaspete aici. Au probleme, griji, sarcini de rezolvat – dar nu le au scrise pe faţă. Ei le rezolva de sine stătător sau împreuna cu familia.

          Oamenii tăi  ştiu a se odihni. Îi văd serile sau la sfârşit de săptămână plimbandu-se pe o alee dintr-un parc sau altul. Deseori îi vad pe biciclete facând kilometri întregi. Merg la picnicuri, la munte, la mare…

          Mă orientam greu de la început, nu se termină o stradă, începe alta, multe din ele sunt scurte, înguste…mi se păreau foarte întortochiate. Străzile tale pavate mă duc cu gândul departe în trecut. Aud tropăitul cailor de prin sec XIX, văd doamne îmbrăcate cu fuste lungi şi fastuoase, cu umbrele cochete, văd domni la patru ace, cu pălărie pe cap şi cu bastonul în mână: se plimbă pe străzile tale acum 100 de ani.

 Mi-ai făcut cunoştinţă cu arhitectura ta plină de grandoare şi frumuseţe, m-a impresionat foarte mult. Edificii  mareţe cu atâtea detalii, lucrate cu dibacie şi afecţiune, acum câteva sute de ani sau mai mult. Îngeri, zeiţe, fragmente din  mituri romane, grecceşti, boboci de trandafiri – toate împodobesc armonios faţadele muzeelor, teatrelor, caselor de cultură, dar şi a caselor de locuit din centrul istoric. Poţi să te aşezi pe bancă în faţa Muzeului de Arte, de exemplu, şi să ai senzaţia că citeşti o carte despre miturile Romei Antice.

          Cand te-am vazut de sus, de la Belvedere, am rămas îndrăgostită  de tine pentru totdeauna. Falnic şi grandios, în acelaşi timp atât de liniştit şi simplu – aşa te-am văzut de acolo, de pe vârful muntelui. Bătea inima Transilvaniei în tine. O simţeam şi eu. O simt de fiecare dată când sunt aici, ea bate în ritm cu a mea.

          Cluj- Napoca, Te iubesc!

Taxi vs Razvan si Dani

Cred ca ati vazut deja video....is tare "ruptzi" ashtia doi de la antena:))

Ultimul nostru 6 decembrie împreună

       Ei cum sa descrii o dimineaţă în care ai la prima ora o lucrare de la care nu trebuie sa lipseşti, iar deşteptătorul te trădează fără pic de milă...;) şi sună abia la fara 5 min 8 :)
       La lucrare totuşi am reuşit, ca prin minune! Despre test nu mai zic nimic...am avut parte de unul foarte interesant;) 
       Vroiam să remarc altceva: la sfârşitul orei mi-am dat seama că nu ne-am adunat atât de mulţi jurnalişti din J074 de prin anu' I cred:D deaceea nu am pierdut ocazia de a-i scoate pe toţi la o "şedinta foto" , cu atât mai mult că afară e un frumos nemaipomenit cu un miros proaspăt de iarnă. 
       Suntem în curtea universităţii, facem poze, glumim, râdem, ne bulgarim cu zapadă, careva cânta despre Moş Crăciun chiar :)...e 6 decembrie...e ultimul nostru 6 decembrie împreună...da, sigur ne mai vedem după absolvire, însă nu aici, nu în componenţa asta, nu în atmosfera asta...
      Am petrecut împreuna aproape 4 ani. Patru ani din viaţă! Acum conştientizez că nu am trăit acest timp la maxim...aşa ca să zic după : am fost studentă!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
     Din pacate întotdeauna eram ocupaţi...grăbiţi... cu mii de alte probleme în cap: "Salut! Ce faci? Ţi-ai făcut la Stepanov...la Bogatu...la Madan....? Gata, trebuie sa fug, ne vedem mâine! PA!".... de multe ori cam atât.(
    ...o să-mi fie foarte dor de voi, dragii mei! Şi vă zic sincer : peste ani, atunci când le voi povesti copiilor mei despre cum am fost studentă, nu vreau să audă doar de lucrări, examene, stresuri de tot felul în ajun de sesiune şi despre colegii mei extraordinari, fiecare în parte, cu care însă nu prea am reuşit să petrecem timpul împreună. 
  Mai avem jumatate de an... Vreau să petrec acest timp cu o eficacitate maximă! Voi ce ziceţi?

Va iubesc!!!

In sfârşit avem rezultatele finale!

100% de voturi procesate

La orele 22.00 au fost afişate rezultatele finale de către CEC. Acestea fiind următoarele:

PCRM – 39,29%

PLDM – 29,38%

PDM – 12,72%

PL – 9,96%

Conform calculelor  preliminare, PCRM are 42 mandate, PLDM – 32, PD – 15 iar PL – 12.