Sunday, April 17, 2016
Saturday, December 1, 2012
Da, eu iubesc ROMÂNIA !!!
Si nu, nu doar azi, nu doar de Ziua României.... dar azi parca vrei sa strigi mai sus si mai tare: EU IUBESC ROMÂNIA, nu doar tara care este astazi in hotarele ei, ci toata NATIUNEA ROMÂNĂ!
Dar parca nu tot poporul român vrea sa zica asta, cineva cauta motive sa-si iubeasca tara... „Dar tara ma iubeste pe mine?”, „Dar ce a facut România ca s-o iubesc?”... am auzit de mai multe ori astfel de intrebari... e tragic, nu vi se pare? Dar cine-i „tara”? Cine... guvernul, parlamentul, politicienii.... dar noi toti unde suntem, noi cine suntem? Fiecare dintre noi ce a facut pentru tara, sa-si iubeasca tara? Mie mi se par retorice aceste intrebari...
Zilele astea, in timp ce ma deplasam cu troleibusul, am vazut pe geam un steag cazut de pe stalp, ce sa zici, a batut vantul, l-a dat jos. Altceva mi-a atras atentia, dintre cei aproximativ 10-11 oameni care au trecut pe langa el, cel putin eu atatia am reusit sa vad... nimeni nici nu s-a uitat spre steagul cazut, eu insa ma asteptam ca cineva sa-l ridice, sa-l puna cel putin in copacul care era alaturi. Totusi e drapelul nostru, al tuturor românilor. Inca un pic si avea sa fie calcat de un picior, de altul...
Acest fapt pare unul minor, neinsemnat, dar e atat de relevant si graitor. Ce sunt astea trei culori? Ce e cu steagul cazut din pom? Pur si simplu un petic de tesatura? Nu, e cu mult mai mult de atat. In aceste trei culori e adunata simbolic toata identitatea noastra, acolo suntem noi, stramosii nostri, cei care au luptat pentru tara cu pieptul dezgolit, cei care, neinfricati, ne-au aparat noua prezentul.... insa nu s-au gandit niciodata ca noi, cei de azi, nu mai iubim ceea ce au aparat ei pentru noi. „Cocina de porci”, asta a afirmat despre România un tanar intervievat de un post tv zilele astea. Si inseamna ca noi suntem porci? Ma rog, cu careva exceptii, dar...
România, fratilor, nu e doar „statul” care a facut sau n-a facut ceva pentru noi, nu e doar „societatea e de vina”.... România suntem noi... si România are nevoie de dragostea noastra! Astazi si in fiecare zi!
Vorbesc utopic, sunt idealista? NU!!!
Da, eu iubesc ROMÂNIA!!!
Si nu, nu doar azi, nu doar de Ziua României.... dar azi parca vrei sa strigi mai sus si mai tare: EU IUBESC ROMÂNIA, nu doar tara care este astazi in hotarele ei, ci toata NATIUNEA ROMÂNĂ!
Dar parca nu tot poporul român vrea sa zica asta, cineva cauta motive sa-si iubeasca tara... „Dar tara ma iubeste pe mine?”, „Dar ce a facut România ca s-o iubesc?”... am auzit de mai multe ori astfel de intrebari... e tragic, nu vi se pare? Dar cine-i „tara”? Cine... guvernul, parlamentul, politicienii.... dar noi toti unde suntem, noi cine suntem? Fiecare dintre noi ce a facut pentru tara, sa-si iubeasca tara? Mie mi se par retorice aceste intrebari...
Zilele astea, in timp ce ma deplasam cu troleibusul, am vazut pe geam un steag cazut de pe stalp, ce sa zici, a batut vantul, l-a dat jos. Altceva mi-a atras atentia, dintre cei aproximativ 10-11 oameni care au trecut pe langa el, cel putin eu atatia am reusit sa vad... nimeni nici nu s-a uitat spre steagul cazut, eu insa ma asteptam ca cineva sa-l ridice, sa-l puna cel putin in copacul care era alaturi. Totusi e drapelul nostru, al tuturor românilor. Inca un pic si avea sa fie calcat de un picior, de altul...
Acest fapt pare unul minor, neinsemnat, dar e atat de relevant si graitor. Ce sunt astea trei culori? Ce e cu steagul cazut din pom? Pur si simplu un petic de tesatura? Nu, e cu mult mai mult de atat. In aceste trei culori e adunata simbolic toata identitatea noastra, acolo suntem noi, stramosii nostri, cei care au luptat pentru tara cu pieptul dezgolit, cei care, neinfricati, ne-au aparat noua prezentul.... insa nu s-au gandit niciodata ca noi, cei de azi, nu mai iubim ceea ce au aparat ei pentru noi. „Cocina de porci”, asta a afirmat despre România un tanar intervievat de un post tv zilele astea. Si inseamna ca noi suntem porci? Ma rog, cu careva exceptii, dar...
România, fratilor, nu e doar „statul” care a facut sau n-a facut ceva pentru noi, nu e doar „societatea e de vina”.... România suntem noi... si România are nevoie de dragostea noastra! Astazi si in fiecare zi!
Vorbesc utopic, sunt idealista? NU!!!
Da, eu iubesc ROMÂNIA!!!
Saturday, May 12, 2012
Un simplu, dar atat de necesar TE IUBESC!
Suntem grabiti... invatam, muncim, ne distram...le facem pe toate foarte repede, ne grabim, nu avem timp de pierdut. Trec orele, zilele, anii...viata. Si in graba aceasta globala de "a trai" - uitam, nu ne dam seama de ele si pierdem adevaratele valori pentru care trebuie si merita sa traim. Valorile care trebuie sa le iubim, sa le pretuim si sa le avem mereu in suflet. Iar acestea sunt...OAMENII... Oamenii dragi care ne-au dat viata, care o traiesc alaturi de noi si o fac si pe-a noastra mult mai frumoasa! Oamenii carora le datoram totul. Iar totul ar insemna viata - zambetele noastre din copilarie, bucuriile si entuziasmul din adolescenta, reusitele din tinerete, si intelepciunea care urmeaza...
E trist, e tragic, e dureros si strigator la ceruri faptul ca ne dam seama de adevarata valoare pe care o au, de pretuirea care o merita din partea noastra si de dragostea care le-o purtam... acea dragoste infipta in suflet, carne si oase - ne dam seama de acestea numai atunci cand pierdem oamenii dragi. Atunci nu facem altceva decat sa varsam lacrimi, sa incepem a intelege cat de mult o sa ne lipseasca si sa ne gandim la cat de mult i-am iubit... Aici e marea tragedie, acest verb la timpul trecut "a iubi".
Am pierdut-o pe bunica, unica care o mai aveam, acum 3 saptamani... Plang, inteleg cat de mult imi lipseste si inteleg cat de mult am iubit-o.... Pentru toate acestea ma detest cat de tare pot! Pentru tot ce fac acum cand nu mai este, pentru acest verb la timpul trecut - ma detest! Si imi tot pun intrebari: de ce nu am pretuit-o? de ce mi-am permis de atatea ori sa-i mai intorc cuvantul si s-o supar? de ce nu i-am spus niciodata CAND DE MULT MI-AR LIPSI... Ca sa stie si ea batranica, sa aiba certitudinea ca n-a trait o viata in zadar. Sa stie ca aici, pe pamant... îi lipseste cuiva, iar numele ei si chipul nu-i va fi uitat niciodata. Glumele si vorbele pline de talc nu-i vor fi uitate niciodata. Povetele si invatamintele nu-i vor fi uitate niciodata. NICIODATA!... dar nu i-am spus acestea niciodata... DE CE OARE? Cred ca e din cauza ca intotdeauna m-am grabit si n-am avut timp destul. N-am avut timp pentru ea si pentru aceste destainuri care le fac doar acum, dar care i-ar fi inmuiat si impacat atat de mult si de dulce inima.
Nu pot sa dau timpul inapoi sa-mi repar greselile, nu pot sa-mi cer iertarea cuvenita, nu pot nici sa incetinesc timpul pentru a sta alaturi de oamenii dragi mai mult...si mai mult. Nu pot eu, nu poate nimeni aceste lucruri. Este imposibil. Asa este viata. Ceea ce insa ne sta in putinta tuturor este sansa de a ne organiza si trai viata asa cum vrem noi. Ce ne propunem sa realizam si cat de mult ne propunem sa bucuram si sa pretuim oamenii dragi din viata noastra. Depinde numai de noi - vorba poetului- sa ne traim viata asa incat la apus sa nu simtim durerea cumplita pentru anii traiti fara sens. Adaugati acest strop de sens in viata voastra si "nu uitati" niciodata sa pretuiti oamenii dragi de langa voi!!!
P.S. Mda, asa este viata. Scurta, zice lumea, dar eu zic ca cei 77 de ani ai buncii formeaza o viata frumoasa si o perioada de timp foarte lunga pentru a reusi sa-i spun un simplu, dar atat de necesar: TE IUBESC!
E trist, e tragic, e dureros si strigator la ceruri faptul ca ne dam seama de adevarata valoare pe care o au, de pretuirea care o merita din partea noastra si de dragostea care le-o purtam... acea dragoste infipta in suflet, carne si oase - ne dam seama de acestea numai atunci cand pierdem oamenii dragi. Atunci nu facem altceva decat sa varsam lacrimi, sa incepem a intelege cat de mult o sa ne lipseasca si sa ne gandim la cat de mult i-am iubit... Aici e marea tragedie, acest verb la timpul trecut "a iubi".
Am pierdut-o pe bunica, unica care o mai aveam, acum 3 saptamani... Plang, inteleg cat de mult imi lipseste si inteleg cat de mult am iubit-o.... Pentru toate acestea ma detest cat de tare pot! Pentru tot ce fac acum cand nu mai este, pentru acest verb la timpul trecut - ma detest! Si imi tot pun intrebari: de ce nu am pretuit-o? de ce mi-am permis de atatea ori sa-i mai intorc cuvantul si s-o supar? de ce nu i-am spus niciodata CAND DE MULT MI-AR LIPSI... Ca sa stie si ea batranica, sa aiba certitudinea ca n-a trait o viata in zadar. Sa stie ca aici, pe pamant... îi lipseste cuiva, iar numele ei si chipul nu-i va fi uitat niciodata. Glumele si vorbele pline de talc nu-i vor fi uitate niciodata. Povetele si invatamintele nu-i vor fi uitate niciodata. NICIODATA!... dar nu i-am spus acestea niciodata... DE CE OARE? Cred ca e din cauza ca intotdeauna m-am grabit si n-am avut timp destul. N-am avut timp pentru ea si pentru aceste destainuri care le fac doar acum, dar care i-ar fi inmuiat si impacat atat de mult si de dulce inima.
Nu pot sa dau timpul inapoi sa-mi repar greselile, nu pot sa-mi cer iertarea cuvenita, nu pot nici sa incetinesc timpul pentru a sta alaturi de oamenii dragi mai mult...si mai mult. Nu pot eu, nu poate nimeni aceste lucruri. Este imposibil. Asa este viata. Ceea ce insa ne sta in putinta tuturor este sansa de a ne organiza si trai viata asa cum vrem noi. Ce ne propunem sa realizam si cat de mult ne propunem sa bucuram si sa pretuim oamenii dragi din viata noastra. Depinde numai de noi - vorba poetului- sa ne traim viata asa incat la apus sa nu simtim durerea cumplita pentru anii traiti fara sens. Adaugati acest strop de sens in viata voastra si "nu uitati" niciodata sa pretuiti oamenii dragi de langa voi!!!
 |
| Bunica! Cel putin sunt fericita ca a reusit sa ma vada mireasa... |
Tuesday, January 10, 2012
Cele mai cautate cuvinte in 2011
Chiar as vrea sa incep cu multumiri site-ului dexonline.ro care mi-a devenit un site "de capatai" nu alta:). Acum, ajung la biblioteca tot mai rar (din pacate), caut tot mai multe carti si informatii pe internet...asta e realitatea: comod si rapid. Desigur, nu intotdeauna poti fi increzut in veridicitatea informatiilor gasite pe tot felul de site-uri, ceea ce nu pot afirma si despre dexonline.ro. Aici sunt sigura de ceea ce citesc, dupa care vorbesc si scriu. Asta o confirma si cei 11 milioane de vizitatori unici in 2011 care au vizualizat peste 115 milioane de pagini în 36 de milioane de vizite
Mai adaugand faptul ca lupta pentru o română corecta prin intermediul facebook-ului (http://www.facebook.com/dexonline), deocamdata asta am observat.
Aceste lucruri sunt demne de lauda si multumiri.
Acestea sunt cele mai cautate cuvinte pe site in 2011, top 20:
- sinonim
- empatie
- irefutabil
- (a) crea
- nivel
- misogin
- exhaustiv
- paradigmă
- pula
- pragmatic
- ipocrit
- vis
- după
- empiric
- vanitate
- patetic
- cinic
- confort
- eligibil
- același
(http://dex2online.blogspot.com/2012/01/concurs-dex-online.html)
dex2online.blogspot.com
Sursa: http://cum-scriem-corect.blogspot.com/2012/01/cuvintele-anului-2011.html\
Thursday, December 1, 2011
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor,Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ți mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca, deși moare valul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormîntul
Spada ta de sînge dușman fumegînd,
Și deasupra idrei fluture cu vîntul
Visul tău de glorii falnic triumfînd,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surîzînd,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,
El pe sînu-ți vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strînge-n brațe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!
Tînără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
Viață în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mîndrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!
Mihai Eminescu
Românie Dragă, La Multi Ani !
Sursa foto: radioblue.ro
Relampago del Catatumbo sau Furtuna Veşnică
Relampago del Catatumbo este un fenomen unic în lume, localizat la vărsarea râului Catatumbo în lacul Maracaibo din Venezuela şi este considerat de unii specialişti cel mai mare generator natural de ozon de pe planetă. Fenomenul provine de la o masă de nori de furtună care creează un arc voltaic ce poate ajunge până la 10 km înălţime.
Este vorba, practic, de o succesiune de fulgere, timp de 140-160 de nopţi pe an şi 10 ore pe noapte. În medie, au fost semnalate 280 de fulgere pe oră. Se estimează că în zonă se produc 1.176.000 de fulgere pe an, iar fenomenul este vizibil de la 400 de km depărtare.
Cel mai probabil, furtunile apar în urma ciocnirii masei de aer rece dinspre munţii Anzi cu gazele ionizate ce se ridică în atmosferă din mlaştinile din zonă, în urma descompunerii vegetaţiei. După ce a apărut fără întrerupere timp de secole, în ianuarie 2010 fenomenul a încetat din cauza secetei, sporind temerile că încălzirea globală a dus la dispariţia totală a acestuia. Din fericire, Relampago del Catatumbo a reapărut în luna aprilie.
Fenomenul este atat de insemnat incat a fost reprezentat si pe drapelul si stema statului Zulia.
Câteva organizaţii de protecţie a mediului încearcă să pună zona unde apare acest fenomen sub protecţia UNESCO.
Thursday, March 24, 2011
Subscribe to:
Posts (Atom)